May 30, 2016

O minte frumoasă (sau relația unui schizofrenic paranoic)




O minte nu stă, nu doarme, nu mănâncă, dar se hrănește. Se hrănește cu tot ce e frumos, cu tot ce e urât, cu tot ce este. O face fără discriminare, dar nu o face fără filtru. Proces natural pentru un om normal, dar lucrurile se schimbă atunci când în cauză este un om nenatural, nenormal.
            Aaron stătea izolat în punctul cel mai central al camerei pe care îl găsise. Stătea într-un picior pentru că era ferm convins că pe cât stă mai aproapre de centru, cu atât mai echilibrat va fi. Stătea relativ nemișcat pentru o persoană care stă totuși într-un picior, dar cert era că mintea îi mergea. Îi mergea în multe locuri, dar în special la ea. Știa pe de rost ce s-a întâmplat, dar nu știa cum s-a întâmplat.(nu știa nici de ce, dar mama sa îi spunea întotdeauna că totul se întâmplă cu un motiv, așa că nu își bătea prea mult capul cu asta acum.) Nu înțelegea însă cum s-a ajuns aici. Nu era de parcă nu se afla acolo. Sau poate s-a întâmplat când nu era acolo, sau poate în clipele când era exact lângă ea, dar atunci ce trebuia să facă? O avalanșă de gânduri și ipoteze ce se derulau fără oprire și mai important, fără răspuns.     
            Își amintea momente. Momentul când a văzut-o, momentul când a remarcat-o, momentul când a vrut să o cunoască, momentul când a decis că vrea să o aibă. Nu ai cu să nu o faci. Mai frumoasă decât ar ști vreodată să recunoască, inocentă, delicată și pasionată și abițioasă.(e adevărat, ultimele două se aplicau doar la lucrurile ce o pasionau, dar adevărul este că așa își dorea să fie și el la un moment dat.) Ar fi vrut să își amintească și momentul în care a avut-o, dar nu părea să-și amintească, iar el își amintește totul. Momente frumoase îl fac să plutească. Începe să se ridice, dar momente mai puțin frumoase apar să-l coboare treptat. Certurile își făceau auzită prezența. Ecouri acum, dar la fel de pătrunzătoare. Au fost multe, dar parcă aveau un singur izvor, nu o cunoștea, nu o înțelegea. Ironic e că știa multe desprea ea, știa destul să nu aibă problemă în a decide ce cadouri să-i ia până la aniversarea nunții de argint, dar nu o cunoștea. Avea prieteni pentru asta, avea părinți pentru asta. El mima cunoașterea cu informații mărunte despre ea. Culoarea preferată, mâncarea pe care nu o suporta, animalele pe care le iubea, dar cu toții știm că lucrurile fizice nu au durabilitatea celor metafizice, așa că ele au fost înlocuite de incertitudine, nesiguranță, gelozie. Ele stau în minte și se hrănesc. Așa se face că în căutarea hranei, au pornit în căutarea lor, a celor ce știu. Și acum știa și el, deși, după aceea, nu mai era așa sigur că voia. Nu înțelegea de ce ea îl descria așa precis, chirurgical, rece: ”are niște trăsături de caracter mizerabile”, ”îi prea porc”, ”merit ceva mai bun”, pe când el în conversațiile cu prietenii folosea termeni vagi, ce nu arătau întreaga lui neliniște. Îl deranja și faptul că toți erau bărbați care erau dispuși să-i ofere o ”alternativă sexuală” oricând era nevoie, dar mai degrabă îl deranja faptul că ei erau mereu primii care îi știau problemele și era dispusă să renunțe la multe înainte ca gândul de a renunța la ei să apară. În fiecare confruntare pe această temă ei erau automat așezați sub o pătură a prieteniei neinteresate ce se ridica în spatele ei, iar el... el era pe partea cealaltă. Multe vorbe s-au aruncat pe imperfecțiuni și prea puține pe lucrurile bune, știe asta, dar sufletul urlă doar când îl doare, nu atunci când e liniștit.
            Trebuia să-i scriu, nu sa-i spun toate astea. Vorbele au darul de a călători, dar o fac repede și câteodată își ratează stația. Ele vin și pleacă, nu stau asemenea scrisului ce zace în suflet. Acum îi scriu. Într-un final. Și așa ”nu mai era nimic...de pierdut”.
            Scrie un mesaj de adio, nu pentru ea, pentru că pe ea ar mai dori să o vadă, ci o scrie lui, cel ce stă într-un picior în mijlocul camerei, nebun de legat și legat la gât.




5 comments:

  1. Gasesc interesanta transpunerea viziunii dintr-un film in "ceva". Ai putea cumva sa fi mai explicit in legatura cu ce doresti sa transmiti prin acest text ?

    ReplyDelete
    Replies
    1. In principal, efectele unei relatii mai mult sau mai putin toxice asupra mintii.

      Delete
    2. Ii ciudat modul de expunere, avangardist intr-un fel..

      Delete
    3. Ii ciudat modul de expunere, avangardist intr-un fel..

      Delete
    4. Cred ca ciudat e de bine. Cel putin eu asa cred

      Delete